Grupul auto Stellantis, creat prin fuziunea dintre Peugeot Citroen (PSA) și Fiat Chrysler (FCA), a încheiat procedura de achiziție a 50 de milioane de acțiuni pe care le deținea unul dintre acționari, Dongfeng Motor. Tranzacția fusese anticipată încă din 2022 și a fost aprobată în aprilie 2023.
Carlos Tavares, CEO-ul Stellantis, un grup care reunește 14 mărci auto, a declarat că s-ar putea retrage de pe piața din China dacă nu reușește să facă afacerea profitabilă pe această piață.
Grupul auto Stellantis NV și chinezii de la Dongfeng, unul dintre acționarii constructorului franco-italian, au încheiat un acord privind opțiunea de vânzare și, respectiv, răscumpărare de acțiuni.
Toyota, cel mai mare constructor de automobile, conform vânzărilor înregistrate în 2020, Volkswagen, principalul competitor al japonezilor, care își dispută titlul de lider global în acest an, Stellantis, noua companie gigant, creată la începutul acestui an prin fuziunea PSA Group și FCA, dar și companii la fel de mari, precum Daimler sau General Motors, Alianța Renault – Nissan – Mitsubishi, grupul Hyundai – Kia sau celebra Ford, toate sunt conectate în acest moment la piața de automobile din China, cea mai mare din lume, chiar și într-un an în care pandemia și criza de semiconductori au adus scăderi mari ale vânzărilor.
Dongfeng Motor, unul dintre foștii acționari principali ai Stellantis, și-a diminuat și mai mult participația, după vânzarea unui pachet de 1,15% din acțiuni. Tranzacția era cerută de acordurile încheiate la momentul fuziunii dintre PSA și FCA.